Atentie: In Cabinet de Pneumologie si Medicina Somnului Dr. Anamaria Necula, NU se fac investigatii imagistice.
Se recurge la aceasta investigatie de diagnostic mai rar in cazul afectiunilor cailor respiratorii superioare, dar de regula in cazul afectiunilor de cai inferioare si pleuro-pulmonare. Incepand din a doua jumatate a secolului XIX, descoperirea de catre Roetgen a fenomenului de penetrare, de traversare prin tesuturi a razelor electromagnetice ( denumite initial „raze X”) si de impresionare a placilor fotografice de catre acestea, a pus bazele investigatiei radiologice.
Pana in prezent metodele de investigatie au devenit tot mai performante si mai lipsite de riscuri pentru pacient si pentru examinator, de la primele examinari sub ecran, clasica radioscopie, pana la tehnicile actuale de prelucrare pe computer a imaginii.
Fiecare dintre tehnicile folosite prezinta avantaje si dezavantaje, astfel incat unele dintre cele clasice si-au pastrat si acum valoarea in anumite situatii. Astfel:
– radioscopia a devenit tot mai performanta si mai putin periculoasa prin confectionarea ecranelor de examinare din materiale speciale mai luminiscente si cu capacitate de contrast mai mare, ceea ce a permis scaderea timpului de examinare si a intensitatii radiatiei necesare. Are marea calitate ca permite examinarea in dinamica, in miscare a pacientului ( de exemplu in timpul respiratiei, sau prin rotirea sub ecran a pacientului pentru o mai buna apreciere a planurilor aparent suprapuse). Are insa dezavantajul ca nu lasa o imagine document, rezultatul trebuind descris in cuvinte, fapt ce a condus la asocierea de regula a fixarii pe radiografie a imaginilor sugestive pentru diagnostic; in plus expune totusi pacientul la iradiere direct proportinala cu durata examinarii.
– radiografia clasica asigura realizarea de imagini document ce pot fi examinate in liniste, timp indelungat sau in mod repetat, fara a fi necesara iradierea suplimentara a pacientului. Valoarea ei a crecut in timp odata cu perfectionarea materialelor fotosensibile folosite si a tehnicilor de impresionare a lor, timpul de iradiere ajungand la fractiuni de secunda. Dezavantajele mai importante au fost:
– riscul de imagine „miscata”, neclara, obligand la repetarea procedurii
– necesita prelucrarea in laborator a placii fotosensibile (developare, fixare, uscare), timpi cu risc mare de deteriorare a imaginii originale si o asteptare de zeci de minute pentru citirea si interpretarea datelor obtinute.
– obtine o imagine „inghetata”, fixa, pe care se suprapun contururile tuturor formatiunilor aflate in calea razelor si exista riscul unor deformari sau camuflari a imaginii dorite, obligand la repetare sau completare radioscopica.
Toate aceste dezavantaje au fost anulate prin progresele actuale, ultimii 35 de ani marcand un salt tehnic deosebit, in prezent existand aparate deosebit de perfectionate cu posibilitatea de prelucrare digitala a imaginii si transmitere prin cablu la ecrane tip televizor, cu posibilitatea de prelucrare electronica si de pastrare in memorie a imaginilor, chiar de „disecare” a lor plan cu plan ca si cum examinatorul ar indeparta filele de de deasupra ale unei carti spre a viziona pe cele mai profunde. Cu sau fara perfectionarile aduse, radiografia clasica ramane metoda imagistica cea mai mult folosita, de multe ori servind ca punct de plecare pentru alte investigatii mai pretentioase.
– micro-radio-fotografia ( MRF) a devenit posibila odata cu perfectionarea materialelor fotosensibile si a fost folosita pentru investigatia „in masa”, de screening, a populatiei in conditii de sanatate aparenta. Metoda inregistreaza imaginile micsorate pe film fotografic si permite examinarea lor ulterioara (in liniste, fara risc de iradiere pentru examinatori) si selectarea, in vederea completarii investigatiei, a celor cu imagini patologice ( de multe ori ignorate de catre persoanele in cauza). Metoda a fost abandonata odata cu introducerea altor tehnici mai performante.
– tomografia este o varianta a radiografiei obtinuta printr-o tehnica speciala de disociere a planurilor tisulare, combinand deplasarea conjugata a sursei de raze din spatele pacientului ( intr-un sens) si a placii fotosensibile in sens invers, cu imobilitatea pacientului aflat intre acestea, deplasarea celor doua elemente este astfel calculata incat sa se obtina un plan clar ( nemiscat) la adancimea dorita de examinator, in timp ce planurile din faa si din spatele celui dorit, miscate, vor fi neclare. Se obtine selectarea imaginii unor formatiuni aflate in acelasi plan la o anumita adancime dorita, fara suprapunerea imaginilor celorlalte formatii din fata sau din spatele lor.
– radiografii speciale cu substante de contrast sunt folosite pentru o mai buna conturare sau examinare a unor organe radiotransparente, acoperite de obicei de celelalte organe mai dense si mai opace. In cazul examinarii plamanilor se poate recurge la insuflare de aer ( extrapleural sau in cavitatea pleurala) aerul disociind planurile astfel prea apropiate si marind contrastul imaginii. Alteori se introduc substante farmacologice radioopace – ca in cazul bronhografiilor – cand se instileaza in arborele bronsic un lichid radioopac, conturul bronsiilor devenind astfel usor de pus in evidenta in aria mai transparenta a tesutului pulmonar ( se folosesc in cazul unor suspiciuni de bronsiectazii sau de stenoze bronsice). Metoda este pe cale de abandonare in favoarea altor tehnici moderne si mai simple. Mai rar se poate recurge si la injectarea in sange a substantei de contrast evidentiind mai precis desenul vascular al tesuturilor examinate.
– tomografia computerizata reprezinta o tehnica moderna de prelucrare pe computer a imaginilor primare cu redarea lor in plan transversal si nu longitudinal ( ca radiografia clasica ) incat rezultatul se exprima ca si cum portiunea dorita este examinata pe felii succesive ( ca si cum o gospodina expune continutul unui salam prin taierea lui in felii succesive). Metoda permite:
a) alegerea dupa dorinta a marimii intervalului intre planurile examinate
b) inregistrarea automata a imaginilor
c) reproducerea lor ulterioara cu selectarea celor mai importante pentru diagnostic.
d) pastrarea pe termen indefinit a imaginilor in memoria computerului, cu posibilitatea compararii in cazul unor noi examinari, in vedere aprecierii evolutiei.
Timpul de iradiere este scurt, nu mai mare decat pentru o radiografie clasica. Imaginile sunt structurate ca si radiografia clasica pe coeficientul de transparenta a tesuturilor ( diferit dupa densitatea lor), contratul fiind insa mult accentuat prin prelucrare electronica. Pentru o si mai buna interpretare diagnostica se foloseste de obicei si examinarea suplimentara dupa injectarea intra-venoasa a unei substante de contrast care contureaza mai precis si mai intens tesuturile vascularizate.
– rezonanta magnetica nucleara este o tehnica moderna de diagnostic inspirata din tehnologia tomografiei computerizate dar fara a folosi razele X, bazandu-se in principal pe continutul de apa al tesuturilor( cele bogate in apa apar diferentiate de cele mai sarace):
permite astfel un diagnostic diferential mai usor intre procesele inflamatorii sau hemoragice ( imbogatite in apa) si cele tumorale. Imaginile pot fi exprimate atat in plan transversal cat si logitudinal.
Sursa: Bolile respiratorii pe intelesul tuturor – Mircea Chiotan
Despre autor