Sindromul Mendelson

deDr. Anamaria Necula

Sindromul Mendelson

5/5 - (3 votes)

Sindromul-Mendelson Sindromul Mendelson
Sindromul Mendelson reprezinta o inflamatie pulmonara provocata de intoarcerea in esofag si trecerea in plamani a lichidului acid provenit din stomac, ceea ce duce la distrugerea peretilor alveolari. Acest sindrom apare atunci cand refluxul normal de deglutitie ( inchiderea traheei in timpul deglutitiei sau al varsaturilor) este suprimat, fie in faza de trezire dintr-o anestezie, fie in caz de coma, indiferent de cauza acesteia.

Frecventa
Reprezinta una dintre principalele complicatii ale anesteziei si ale comei.

Semne si simptome
La trecerea continutului gastric in plamani, semnele pot fi de la inceput impresionante cu dispnee ( respiratie dificila) brusc instalata, colorarea in albastru a buzelor si extremitatilor degetelor ( cianoza), respiratie suieratoare ca in astm si expectoratie. Daca acest episod initial trece neobservat, in orele care urmeaza apare febra, insotita de semne de infectie pulmonara.

Investigatii
Radiografia pulmonara arata, in primele 8-24 de ore care urmeaza, semne de infectie pulmonara. Analiza numita dozarea gazelor sangvine descopera o scadere importanta a concentratiei oxigenului in sange ( hipoxemie).

Evolutie si complicatii
Evolutia se poate face fie spre vindecare rapida, fie spre o pneumonie clasica, fie, in cazurile cele mai grave, spre alterarea globala a functiei pulmonare ( sindrom de insuficienta respiratorie acuta). Este o afectiune grava care poate fi mortala.

Tratament
Baza tratamentului sindromului Mendelson o constituie aportul de oxigen si chiar, in cazurile cele mai grave, utilizarea respiratiei artificiale. Antibioticele sunt utilizate in caz de infectie bacteriana supraadaugata.

Preventie
Sindromul Mendelson poate fi in mare masura evitat prin adoptarea unor masuri de prevenire adecvate. Este vorba despre supravegherea persoanelor care au suferit o anestezie generala in saloane speciale de ingrijiri postoperatorii. Pe de alta parte, pacientii aflati in coma trebuie sa beneficieze, din momentul in care sunt descoperiti, de masuri de prim ajutor, cu asezarea in pozitie laterala de siguranta, iar ulterior, dupa preluarea de catre personalul medical, de intubatie traheala ( introducerea in trahee a unei sonde prevazute cu balon gonflabil, care o izoleaza si evita lichidul provenit din stomac sa urce in esofag si sa treaca in plamani) si de ventilatie asistata.

Despre autor

Dr. Anamaria Necula administrator