Pneumotorax

Pneumotoraxul spontan. Cavitatea pleurala ( virtuala) devine reala prin patrunderea intre cele doua foite pleurale a unei mase gazoase ( de obicei aer), care face ca plamanul ( desolidarizat de torace) sa se stranga spre hilul sau. Spre deosebire de pneumotoraxul artificial, terapeutic ( folosit pe scara larga in deceniile 3-6 ale secolului trecut in tratamentul tuberculozei), Pneumotoraxul spontan poate sa survina in conditii patologice: in tuberculoza pulmonara, prin perforarea in cavitatea pleurala a unei masei necrozate sau a unei caverne ( reactia lichidiana consecutiva infectarii pleurei cu bacili Koch si germeni din arborele bronsic se transforma repede intr-o pleurezie purulenta, care era greu de tratat pe vremea cand nu aparusera inca antibioticele); prin ruperea unor aderente pleurale in urma unui efort mare sau brusc; prin ruperea bulelor de emfizem in cavitatea pleurala in urma unui efort fizic violent ( strigat, miscare, contuzie toracica, tuse violenta, stranut); prin perforarea toracelui (injunghiere, glonte, fractura costala).
In momentul perforarii si patrunderii aerului, bolnavul simte o durere brusca, violenta, ca o lovitura de cutit, cu fenomene de soc ( paloare, sudori reci, puls accelerat, de amplitudine mica), dispnee brusca, uneori intensa, cu cianoza, fenomene provocate de turtirea brusca a plamanului, eliberat de solidaritatea cu peretele toracic. Uneori intalnim un Pneumotorax spontan in care presiunea intrapleurala creste cu fiecare inspiratie si, din cauza unui mecanism de ventil, aerul nu mai poate fi evacuat cu ocazia expiratiei. Comprimarea plamanului si deplasarea mediastinului se accentueaza progresiv, punand in pericol viata bolnavului. Cand cauza Pneumotoraxului este „pleznirea” unei caverne mari in cavitatea pleurala si perspectivele de inchidere sunt practic inexistente, este necesara interventia chirurgicala de urgenta, in urma careia prin extirparea lobului corespunzator, se poate salva viata bolnavului.
Tratamentul prevede: punerea bolnavului in repaus absolut, aspirarea continua prin ac a aerului care a invadat cavitatea pleurala, calmarea bolnavului care este speriat si respira greu ( se poate administra morfina), calmarea tusei, oxigen, tonicardiace, gesturi terapeutice usor de realizat intr-un serviciu de reanimare.
In Pneumotoraxul spontan recidivant se introduc substante iritante ( talc, sange propriu, oleu camforat, glucoza) ca sa se lipeasca pleurele in urma reactiei lichidiene care are loc.