Embolie pulmonara

deDr. Anamaria Necula

Embolie pulmonara

5/5 - (5 votes)

Embolie-pulmonara Embolie pulmonara
Embolie pulmonara – obstructie brusca a unei artere pulmonare [A 6-35] de catre un cheag de sange. Aceasta impiedica plamanul sa isi indeplineasca rolul in cadrul respiratiei; intr-adevar, daca aerul continua sa ajunga in alveole, sangele nu mai circula pe la acest nivel, ceea ce impiedica intrarea oxigenului si eliminarea dioxidului de carbon din sange.
Principala cauza este tromboza venoasa profunda de membru inferior: cheagul se detaseaza , urca spre inima si trece in artera pulmonara, unde se blocheaza. Principalii factori favorizanti sunt imobilizarea prelungita ( dupa o operatie sau o nastere, imobilizare in gips, o calatorie lunga cu avionul [sindromul clasei turist] etc.), pilulele contraceptive, fumatul , anomaliile de coagulare ( deficit de antitrombina III etc.).

Frecventa
Reprezinta o patologie des intalnita si una din cauzele de moarte subita.

Semne si simptome
Semnele cele mai frecvente sunt durerea in piept, senzatia de respiratie dificila cu accelerarea acesteia si anxietate. Existenta unei tromboze venoase profunde la nivelul membrului inferior reprezinta un argument in favoarea acestui diagnostic. Tabloul poate fi grav de la inceput, cu scaderea brutala a tensiunii ( colaps) si insuficienta respiratorie.

Investigatii
Analiza numita dozarea gazelor sangvine permite masurarea concentratiei de oxigen si de dioxid de carbon din sange, prin prelevarea de sange din artera radiala de la nivelul articulatiei pumnului. Explorarile care permit evidentierea lipsei circulatiei intr-o regiune a plamanului sau vizualizarea cheagului sunt: scintigrafia pulmonara, examenul angio-CT, ecografia transesofagiana sau angiografia pulmonara.

Evolutie si complicatii
Tratata precoce, evolutia emboliei pulmonare este in general favorabila. Complicatiile sunt: recidiva, starea de soc si, in cazurile cele mai grave, stopul cardiac. Uneori, in special in caz de recidiva, pot ramane sechele cardiace: se vorbeste atunci de cordul pulmonar cronic.

Tratament
In formele grave, artera poate fi desfundata cu ajutorul unor medicamente care dizolva rapid cheagul, numite trombolitice si in mod exceptional prin interventie chirurgicala.

Preventie si educatie
Preventia consta in mobilizarea cat mai precoce a pacientului, mersul pe jos, purtarea de ciorapi de contentie si administrarea de medicamente anticoagulante, injectate o data pe zi sub pielea abdomenului ( heparine cu greutate moleculara mica) in mod sistematic, in toate situatiile cu risc. In unele cazuri se monteaza un filtru in vena cava inferioara pentru a preveni urcarea cheagurilor spre inima si a evita recidivele.

Despre autor

Dr. Anamaria Necula administrator